Home / Blog / Articole Comunitate / Schimbarea de perspectivă – noi posibilități

 

perspectivaAm învățat să privesc altfel lucrurile care mi se întâmplă, poate chiar și cele mai banale întâmplări. Dacă ceva mi se pare neobișnuit de bizar, devin curioasă să vad ce e acolo, în acea poveste, pentru mine.

Și iată cum o întâmplare oarecum obișnuită mi-a schimbat perspectiva. Eram într-o perioadă a vieții, când activitatea profesională nu mai corespundea valorilor mele și îmi doream să am curajul să renunț la un job bine văzut și bine plătit. Simțeam cum eram atrasă de noua mea pasiune pentru lucrul cu oamenii și nu cu cifrele, însă incertitudinea asociată unui nou început de drum îmi tăia aripile. La cât de calculată am fost toată viața, o decizie de genul acesta părea dintr-o altă poveste. Cineva foarte important pentru mine mi-a spus: “Stai liniștită, curajul despre care vorbești o sa vină cu timpul.”

Într-o zi am avut o ședință de coaching, eu fiind client. Revelația pe care am avut-o a fost că cea mai mare provocare pentru mine era să mă uit cu adevarat la frica mea de a începe noul drum. Știam ca exista o frica, care mă și paraliza de fapt. Însă când mi-am pus întrebări despre ce anume îmi era frică, observam cum apăreau diverse aspecte, la care găseam și soluții. Cu acestea în minte am plecat către casă.

Ieșind de la metrou, aveam opțiunea fie să iau autobuzul o stație, fie să merg pe jos cam zece minute. De obicei mă uitam să văd dacă vine autobuzul, iar dacă nu îl zăream din mers îmi continuam drumul pe jos. Însă de această dată, văzând foarte multă lume în stație mi-am spus ca cel mai probabil autobuzul va veni în curând. Și astfel, într-o seară de iarnă destul de rece am decis să aștept mult doritul mijloc de transport. Însă timpul trecea și frigul se instala în trupul meu. Evident următorul gând a fost că dacă voi pleca, sigur vine autobuzul, asa ca am decis să mai aștept. El tot nu își făcea apariția, iar frigul se simțea din ce în ce mai aprig. Mi-am zis totuși că dacă voi pleca, voi ajunge la destinație într-un timp cert și mai mult, mă voi încălzi mergând. Așa că văzând aceste avantaje și dând la o parte disconfortul de a depinde de ceva incert, am decis să plec acasă pe jos. Dar nu am plecat ca un om hotărât, pentru că mergeam cu spatele spre casa și cu fața orientată către direcția de unde putea să apară în vizor autobuzul. Am mers cu spatele vreo cinci metri, moment în care mi-am dat seama că dacă nu mă uit pe unde calc, e posibil sa-mi rup gâtul. M-am întors cu fața în direcția de mers, însă din când în când mai întorceam capul să văd dacă vine autobuzul. Atunci am realizat că mă agățam de ceva din trecut și că dacă autobuzul ar fi apărut la orizont, m-aș fi întors. Iar în cel moment am decis să nu mă mai uit în spate și mai mult, sa mă provoc să observ ce voi simți când va trece autobuzul pe lângă mine, pentru că știam că va trece (se scursese prea mult timp de când toată lumea îl aștepta).

Curiozitatea creștea în mine. Eram pe la jumătatea drumului către casă, deja mă încălzisem și mă simțeam mai bine. În acel moment am simțit cum se apropie autobuzul din spate și am așteptat sa vad ce simt.......o liniște totală în interiorul meu. M-am întrebat ce era cu liniștea aceea și mi-am dat seama că nu era altceva decât împăcarea totală cu decizia luată. Și atunci m-a lovit ca o palmă peste frunte – am realizat că modul exagerat în care mă agățasem de ideea de a merge cu autobuzul (calea mai ușoară) spre casă era și modul în care mă raportam la job-ul pe care îl aveam la momentul respectiv. În dimineața următoare, pe fondul mai multor revelații acumulate, am decis să renunț la job-ul ce-mi oferise siguranță financiară și notorietate în domeniu pentru un alt drum – Coaching-ul. Ceea ce am simțit a fost exact aceeași liniște deplină pe care o simțisem cu o seară înainte. Împăcare cu propria decizie. Iar acel curaj pe care îl râvnisem anterior, de fapt nu-l mai puteam numi asa. Nu de curaj avusesem nevoie, ci de încredere în mine și în ceea ce mi se întâmplă.

Concluzia a fost că lucrurile se întâmplă cu un motiv, iar dacă suntem pregătiți să vedem acel motiv înseamnă că vom învăța ceva din asta, devenind mai buni. Perspective diferite, realități diferite. Și atâta vreme cât iți este bine în noua realitate, a meritat schimbarea de perspectivă.

Cătălina Molnar, ACC

 
 
 
 
Josh Gordon Authentic Jersey