Home / Blog / Articole Comunitate / Concluzia unui copil de 5 ani despre coaching

 

de Cătălina Molnar, Absolvent Şcoala 12 Coach

Concluzia unui copil de 5 ani despre coaching

Interesant cum am creat situația de a prezenta unui copil ceea ce este coachingul, cu atât mai mult cu cât lucram la ideea de a prezenta acest aspect pe înțelesul oamenilor care intrau pentru prima oară în contact cu coachingul.

Plecasem la plimbare cu fiica mea de 5 ani și jumătate, pentru a-și crea colecția de plante, obiectiv stabilit încă de acasă. În discuția pe care o aveam, că voi pleca seara la coaching, a aparut întrebarea ei despre cum e terenul de coaching (probabil facând analogia cu ideea de antrenament pe care o mai adusesem în discuție în trecut). Raspunsul meu că e o sală mare cu scaune unde oamenii interacționeaza a atras reacția ei mirată - Cum, doar atat? Păi, zic, care e terenul tău când desenezi? O masa, a raspuns ea. Și voi nu aveti mese? Nu, doar scaune. Mai stă puțin, reflectează și spune sigură pe ea: Aaaa, am înțeles! Acolo oamenii se gândesc și spun ce gânduri le vin in minte. Cam asa, zic eu. Și continuând ideea, ii spun că un coach de fapt îl însoțeste pe omul din fața sa pe drumul sau (al clientului) astfel încât să obțină ceea ce vrea și că atunci când omul se opreste pe drumul său și coachul se opreste, iar atunci când omul pornește iar la drum coachul pornește și el (în ritmul clientului). Și brusc Anastasia se opreste și spune: Aaaa, mergeam către grădiniță fără să-mi dau seama. I-am spus ca eu am ieșit să o însoțesc pe drumul ei pentru a-și colecționa plantele și că ea alege direcția de mers. Așa, cam cum face un coach. Am întrebat-o dacă vrea să-i fiu coach pe acest drum și a spus că da.

Am mers în ritmul ei, ea culegând diverse frunze, bețe care mai de care mai diferite unele de altele, punându-le alături de trandafirul roșu pe care-l avea deja într-o cutie de culoare albastru-marin. A întâlnit niște frunze uscate și m-a întrebat dacă acestea fac parte din natură. I-am spus că da și chiar dacă sunt uscate, pot avea un rol important - fie să hrăneasca pământul, fie să îl apere de frig, precum o pătura. Imediat a decis să adauge și frunze uscate în colecția sa. Pe măsură ce cerceta natura pas cu pas, era din ce în ce mai încântată de colecția ei. Parcă era cufarul ei cu comori. La un moment dat a văzut și alte obiecte, care nu erau plante și pentru că nu se potriveau colecției a decis să facă în paralel o alta colecție - de lucruri pierdute (precum le spunea Clopoțica, unul dintre personajele preferate din povești). Mi-a venit în minte ideea că atunci când pornești la drum, cu o anumită intenție și cu deschidere poți să descoperi foarte multe comori, mai multe decât ți-ai fi imaginat în primă instanță. Energia copilei creștea, era din ce în ce mai bine dispusă, cânta.

La un moment dat, a găsit aproape de marginea unui gard o bucățică de plasă folosită la izolarea blocurilor. La o distanță de trei metri, dupa gard, era o bucată din aceeși plasă roșie, mai mare. Copila spuse uitându-se la plasa mică din mâna ei că acesta e copilul, iar cea din depărtare e mama lui și că trebuie acum să o ia și pe mamă. Se vedea că intrase în starea de a-și dori mult plasa-mamă. Și am întrebat-o:”Cum o iei pe mamă?”, iar răspunsul prompt a fost “Bună întrebare!” și a plecat facând dreapta-împrejur. Mi-am dat seama atunci că ieșise din starea de a-și dori ceva cu ardoare fără a acționa, în timp ce pusă în fața ideii de a face ceva, și-a dat seama că nu poate în ipostaza în care era și a plecat mai departe fără niciun regret.

Eram curioasă să aflu ce a însemnat pentru copila mea a avea un coach langă ea, așa că am întrebat-o ce a aflat ea că face un coach. Și a început sfioasă să reproducă ceea ce eu îi spusesem la începutul plimbării (un semn de întrebare mi-a aparut în minte). Pentru că se apropia momentul în care era nevoie ca eu să plec și nu voiam sa întârzii, iar ritmul ei era de departe cel potrivit programului meu, am întrebat-o dacă vrea să-mi fie ea coach și să mă însoțească spre casă (în ritmul meu ). A spus hotarată da, însă imediat s-a oprit și m-a întrebat: “Dar ce face un coach?” și fară să ezit am întrebat-o “Tu ce ai învațat că face un coach?”. Raspunsul ei a fost total neasteptat și a fost precum comoara descoperită în această călătorie în doi. Era clar că internalizase experiența ei. Referindu-se la coach a spus că este “omul care îl respectă pe celalalt om”.