Home / Blog / Coachingul, de la concept la trăire

 

7dc279c9-0c22-4d08-b53b-110c6da9755bDa. E de fapt chiar foarte probabil să nu apelezi la un coach sau să urmezi un program de formare în coaching. E un cuvânt mult prea vehiculat în ultima vreme și pe de altă parte presiunea șefului sau a departamentului de HR nu ajută deloc. Concepte ca obiective, eficiență, performanță, rezultate, plan de acțiune, asociate atât de mult demersului întâlnesc rezistențe cunoscute sau mai puțin cunoscute. Mai sunt apoi și persoane care se prezintă cu titlul de coachi pentru ca mai târziu în aceeași zi să le întâlnești - mai mult virtual decât față în față - într-o postură care creează foarte multă confuzie în jurul subiectului.

 

Și cu toate astea sunt oameni care o fac. Pentru că experiența cuiva cunoscut într-o astfel de interacțiune îi inspiră. La care se adaugă încrederea pe care o au în acel cunoscut.
Sau diverse alte contexte…

Și apoi e momentulși coachul. Momentul nepotrivit și coachul nepotrivit. Care fac și ele parte din experiență. Dar de care îți dai seama abia atunci când întâlnești coachul potrivit. Pentru tine. Cel care îți reflectă valorile și îți arată respectul pe care poate nici chiar tu nu ți-l arăți.
Care te susține. Și așa înțelegi ce înseamnă suport. Și să asculți pe cineva. Fără să simți simpatie sau superioritate. Doar spațiu. Atât cât ai nevoie. Ca să te deschizi. Către un spațiu pe care nu l-ai mai experimentat. Și să (re)cunoști potențialul. Și pentru că mai apoi să știi fără urmă de îndoială că poți orice.

Și aici diferența o face acea conexiune cu celălalt - un coach - în care nici măcar nu știi că ceea ce trăiești are transpunerea asta în cuvinte, în concepte.
Acea conexiune în care te simți liber să explorezi plin de curiozitate și să descoperi că ceea ce detestai atât de mult cu doar două săptămâni în urmă capătă o savoare care îți umple viața cu sens. Fără chiar să știi că asta trăiești. Surprins că teama a dispărut.

Descoperi că toate întrebările și căutările de până atunci își au răspunsul într-un spațiu dincolo de concepte și cuvinte, definiții și principii. Ca frustrarea pe care o simțeai atunci când înțelegeai rațional acele rețete în X pași și principii de funcționare optimă, însă nu te ajutau cu nimic. Nici în relația cu partenerul de viață și nici în derularea noului proiect cu care tocmai ai fost însărcinat(ă), neavând habar de ce te încăpățânezi să demonstrezi că te poți descurca și singur, când e evident că nu poți.

Acea conexiune plină de adâncime, în care (te) simți că nu lipsește nimic. Încrederea e prezentă… și atât.
Și din acel spațiu iau naștere direcții, angajamente pe care nu ți le cere nimeni, nici măcar tu. E doar natural să acționezi așa cum acționezi. Întrebările dispar de la sine și nici măcar nu te mai miră absența lor, pentru că atenția ta e acum în întregime acolo. Unde ești și tu.
… Așa (te) afli. Dincolo de realitățile celorlalți, așteptări și/sau obiective.

Și mai știi că acea conexiune e posibilă pentru tine cu oricine acum.

 

Leela Olga, 6 dec 2016